Eu știu că nu sunt doar femeia
care se pleacă-n fața vieții,
port în adâncul meu scânteia
spre care tind mereu poeții.
Cenușa zilelor ce zboară
se schimbă-n aur prin cuvânt,
altfel am învățat să doară
tot ce îndur pe-acest pământ.
Din poezie-mi iau puterea
de a zâmbi când alții plâng,
am strâns din ea toată averea
pe care o voi lua-n mormânt.
Azi știu că nu sunt eu aceea
de care râzi atunci când cad,
în palmă țin ascunsă cheia
destinului în care ard.
Adina V.
12.12.2016
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereImi place cum scrii. Nu mi se intampla prea des
RăspundețiȘtergereFrumos!
RăspundețiȘtergerefilozofie & dragoste.......aici...in alta viata? for...?speranta....
RăspundețiȘtergereFrumos...
RăspundețiȘtergereFrumoasa poezie
RăspundețiȘtergereFrumos...
RăspundețiȘtergereEsti femeia
RăspundețiȘtergerecu scanteia
Preschibata-n poezie;
Sunt barbatul
conectatul
La eterna simfonie.
Mulțumesc, Alex :)
ȘtergereAșa să rămâi :)
Cu drag!
Superb,Adina !
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Ana :)
ȘtergereSărbători pascale fericite!
Cu drag! :)