luni, 16 martie 2015

Cine eşti tu, iubite






Ca niciodată timpul îmi este mai aproape
De tot ce-i veşnicie în clipa următoare.
Ascund tristeţea sub tremurul de pleoape
Trecută-i pentru mine!de-acum e numai soare!

Cine eşti tu ,iubite,crâmpei de rază lină
Adus de o chemare şoptită-n noaptea grea?
Cu al tău zâmbet dulce eşti îngerul ce-alină
Regretul şi tăcerea din existenţa mea...

M-ai recreat din cioburi pierdute în eter,
M-ai modelat din lutul primordial de ieri, 
Mi-ai dat lumina albă a lunii de pe cer 
Şi ai născut în mine noian de primăveri.

Mi-e zâmbetul mai dulce şi inima mai caldă
De când mi-ai arătat că încă mai sunt vie,
Că orele sunt clipe ,că viaţa nu e fadă,
Că pot zbura oricând din mica colivie...

Întreaga lume-mi pare cuprinsă-n Universul 
Grădinii de culoare creată de noi doi,
Zâmbind mi-ai arătat în viaţă care-i sensul
De a-mi urma cărarea şi-a nu privi-napoi!

Adina V.

16.03.2015