Te-agăţi de-un colţ de stâncă
Şi valurile mării te izbesc
Sau vântul, din genunea cea flămândă,
Te-absoarbe într-un mod orbesc...
Atunci, când nu ştii ce mai vrei
Şi raţiunea existentei este nulă
Iar amintirea-ţi umezeste ochii grei
În timp ce sufletul se zbate-ntr-o celulă...
Când gândul rătăceste fără sens
Şi inima iţi plânge cu tristeţe
Lovindu-te în întunericul prea dens
De amintiri, crâmpeie de regrete...
Când , obsedant, încerci s-ajungi la mal
Pierdut în necuprinsul mult prea dur
Şi când , amarnic, te loveste orice val
Ştergând ce-ţi pare că a prins contur...
Când marea de durere se revarsă
Şi-n jurul tău pluteste noaptea , aliat...
Să râzi ! Căci viaţa însăşi e o farsă…
Iar tu...actor! ce-şi joacă rolul , disperat.
Adina V.
noiembrie 2014
noiembrie 2014
